Am crescut cu dragoste pentru fotbal și m-am dezvoltat ca sportiv sub îndrumarea tatălui meu, Miroslav Giuchici, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști pe care i-a avut Timișoara. În cariera mea am trecut de-a lungul anilor prin mână unor antrenori de prestigiu internațional care mi-au format jocul și viziunea: Victor Pițurcă, Emerich Ienei, Ionuț Lupescu, Marius Lăcătuș, Aurel Șunda. Am fost jucător la Steaua București, UMT Timișoara, Petrolul Ploiești, Apulum Alba-Iulia, Gloria Bistrița , FC Brașov și CFR Timișoara. Experiența de peste 20 de ani m-a purtat prin 3 selecții la echipa națională U21 și am evoluat atât ca junior, cât și ca adult.
Cele mai prețioase lecții din sport țin de experiența unui mindset de echipă. Sunt lucruri pe care nu ai cum să le cumperi sau să le înveți, ci trebuie să le trăiești ca să le înțelegi și să le aplici. Satisfacția pe care am avut-o ca sportiv mi-a dezvoltat spiritul de învingător – nu îmi place să pierd.
Să lucrez cu copiii a fost dintotdeauna o pasiune pentru mine și vreau să îi ajut să descopere frumusețea și importanța sportului.