
Cele mai prețioase lecții din sport țin de experiența unui mindset de echipă. Sunt lucruri pe care nu ai cum să le cumperi, ci trebuie să le trăiești ca să le înțelegi și să le aplici. Satisfacția pe care am avut-o ca sportiv mi-a dezvoltat spiritul de învingător.

MIROSLAV GIUCHICI
TRANSFORMĂM UN TRECUT GLORIOS ÎNTR-UN VIITOR STRĂLUCIT
Înțelegem importanța educației în sfera fotbalului și nevoia de a obține un statut. Fiind o academie, fotbalul este pentru noi un mod de a construi un sistem de educație sportivă. Facem acest lucru cu drag pentru a consolida însemnătatea echipei FC Ripensia.
Ne implicăm într-un program de antrenamente creat special pentru a ghida evoluția copiilor spre o carieră în fotbal. Pe lângă dorința de a obține performanță în sport cu copiii de toate vârstele, facem tot ce ține de noi pentru a le insufla principii corecte de viață.
- Să înțeleagă importanța unui sport de echipă, care le dezvoltă abilitățile care le vor fi de folos mai departe în viață, chiar dacă nu vor urma o carieră în sport
- Să știe de ce este important să aibă activități fizice în timpul liber, cât și de agrement
- Să înțeleagă avantajele activităților fizice
- Să deprindă un stil de viață sănătos și din punct de vedere al alimentației
- Să înțeleagă ce înseamnă organizarea structurii unei echipe
- Să își asume responsabilități
- Să-și dezvolte dragostea și respectul pentru ceea ce înseamnă tradiție și istorie în sport
Academia FC Ripensia este un club creat de oamenii care iubesc fotbalul și istoria sa și își doresc să le ducă mai departe. Cu sprijinul finanțatorilor noștri putem atribui copiilor un rol important în tradiția fotbalului românesc.

CONSILIUL DIRECTOR
Consiliul Director reprezintă conducerea Academiei noastre. Ei sunt oamenii care promovează și conduc activitatea clubului și iau deciziile manageriale.
Consiliul Director este format din Președinte, Secretar și membri, iar funcțiile deținute sunt onorifice și fără plată.

SIMBOLUL LOIALITĂȚII ȘI MÂNDRIEI BĂNĂȚENE
Continuăm tradiția clubului FC Ripensia – simbol al Banatului Istoric – înființat la data de 21 octombrie 1928. Clubul este clădit pe principii solide care-i definesc identitatea și pe care le insuflăm copiilor, viitorii sportivi care vor purta valorile clubului nostru peste generații.
- Educarea, cultivarea și dezvoltarea spiritului civic, precum și promovarea unei conduite morale
- Cultivarea spiritului de sportivitate, solidaritate și generozitate
- Desfășurarea întregii activități exclusiv în folosul comunității, și nicidecum în interesul unei persoane sau a unui grup restrâns
- Acordarea unui respect deosebit legilor și regulamentelor în vigoare, competițiilor sportive, partenerilor, simpatizanților și competitorilor
- Reprezentarea cu devotament, onoare și demnitate a clubului în competițiile sportive, precum și în relațiile cu alte entități
- Derularea tuturor acțiunilor în scopul promovării armoniei vieții sociale din comunitate, al cultivării valorilor umane și sportive autentice